COMAND'ANT, comandanţi, s.m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcţie de comandant al forţelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forţelor armate, fie de către seful statului; persoană care îndeplineste această funcţie; b) funcţie de comandant al forţelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplineste această funcţie. (Înv.) Comandant al pieţei = ofiţer care supraveghea desfăsurarea activităţii într-o garnizoană. - Din fr. commandant.
Sursă : DEX'98 (58215)  - hai

COMAND'ANT s. cap, căpetenie, conducător, sef, mai-mare, (înv. si reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povă-ţuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al ostirii.)
Sursă : Sinonime (178325)  - siveco

comand'ant s. m., pl. comand'anţi
Sursă : DOR (233867)  - siveco

COMAND'AN//T ~ţi m. 1) Persoană la post de comandă. 2) Conducător al unei unităţi militare. /<fr. commandant
Sursă : NODEX (328716)  - siveco